Majoritatea persoanelor care se antrenează, vor să își dezvolte masa musculară. Fiecare persoană care se antrenează și-a pus la un moment dat întrebarea: în afară de antrenament intens, alimentație adecvată și odihnă, există și altceva ce m-ar putea ajuta, astfel încat progresul să fie mai rapid și efortul depus să fie mai eficient?

Cu siguranță există posibilități de a susține dezvoltarea mai rapidă a masei musculare. Exista câteva produse cu rol anabolizant (proteine, carbohidrați, grăsimi - care ajută la creșterea capacității organismului de a asimila mai mulți nutrienți din alimente sau suplimente, contribuind la construirea de noi țesuturi), care pot fi utilizate ca alternativă, fiind legale și fără efecte secundare.

Produsele care ajută la dezvoltarea masei musculare sunt suplimentele nutritive care contribuie la activarea mecanismelor anabolice ale organismului.  

Acestea au capacitatea de a crea un mediu hormonal care faciliteaza sinteza proteinelor în mușchii scheletici.

Suplimentele nutritive, concentratele proteice din zer, albus de ou, cazeina, soia, gainerele, produsele bogate în calorii destinate creșterii în masă musculară, carbohidrații si proteinele, produsele pro testosteron, oxidul nitric, aminoacizii, toate acestea măresc producția de hormoni anabolizanți în organism, cum ar fi: testosteronul, hormonul de creștere, insulina, IGF1 (factor de creștere asemănător insulinei). Acest lucru conduce la dezvoltarea masei musculare, a forței, precum și la reducerea țesutului adipos. 

Proteinele

Proteinele sunt formate din atomi de carbon, oxigen, hidrogen şi azot. Ele au un rol plastic, fiind constituenţi ai tuturor ţesuturilor, dar şi un rol catalitic, fiind părţi constitutive ale enzimelor. Proteinele au un rol energetic redus, deoarece furnizarea energiei are loc prin degradarea oxidativă a aminoacizilor în eforturile de lungă durată, acest lucru nefiind benefic organismului.

De asemenea, proteinele acţionează ca sisteme tampon, reglând pH-ul din organism. Proteinele sunt constituite din aminoacizi, iar organismul uman are nevoie de asigurarea aportului corespunzător de aminoacizi, în special a celor esenţiali, pentru o mai bună funcționare.

Aminoacizii esenţiali nu pot fi sintetizaţi în organism motiv pentru care trebuie ingeraţi sub formă de alimente (aport exogen).

Aminoacizii neesenţiali pot fi sintetizaţi prin reacţia de transaminare, în măsura în care organismul dispune de alfa-cetoacizii corespunzători. Proteinele, odată ingerate, se descompun în aminoacizi prin procesul de hidroliză. După absorţie, aminoacizii sunt folosiţi pentru sinteza proteinelor specifice organismului uman.

Aminoacizii

Aminoacizii reprezintă principala sursă pentru sinteza ţesutului celular precum şi pentru crearea noului ţesut muscular. Sunt implicaţi de asemenea în restaurarea fibrelor musculare afectate de activitatea desfăşurată în cadrul procesului de antrenament.

Creșterea masei musculare se produce datorită modificării echilibrului dinamic dintre sinteza proteinelor și distrugerea tisulară, în sensul accelerării sintezei proteice. Mediul hormonal în perioada de după antrenament stimulează procesele anabolice la nivelul fibrelor musculare, prevenind degradarea proteinelor musculare.


Astfel, transportul aminoacizilor în mușchi crește disponibilul de energie și mărește secreția de hormoni anabolizanți, crescând rata anabolică și reducând catabolismul. În acest fel, balanța azotului va fi una pozitivă, ceea ce constituie baza dezvoltării musculare și a forței.

Pe lângă alimentele cu o valoare nutritivă mare, bogate în proteine, carbohidrati și fibre, pentru a vă putea atinge mai repede obiectivul, vă recomandăm să folosiți concentrate proteice, aminoacizi, sau produse destinate special creșterii în masă musculară.  

 


Un articol scris de Călin Borza