0%
Care este cel mai eficient antrenament pentru o femeie ocupata?

Știm cu toții că trăim în secolul vitezei, indiferent că vorbim de muncă, mers după copii la școală, sau alimentație. Pe scurt, toate sarcinile noastre zilnice trebuie rezolvate repede și eficient, datorită lipsei de timp. Cu toate acestea, pentru a ne menține în formă, trebuie să ne mai facem timp și pentru exerciții fizice.

Expresia "nu am timp" este foarte des întâlnită. Pentru unele femei este foarte greu să își facă timp și pentru exerciții fizice, iar pentru cele care au joburi solicitante și lucrează cu mult peste programul obișnuit, orele par mult mai scurte. În aceste condiții, cum știm care este cel mai eficient antrenament pentru o femeie ocupată?

În acest articol, echipa Protein House vă răspunde la întrebarea de mai sus și vă propune un antrenament cu exerciții eficiente, special pentru femeile ocupate.

O soluție inteligentă pentru lipsa constantă de timp este să apelăm la tehnici avansate de antrenament, pentru scurtarea timpului petrecut în sala de sport. În această categorie intră antrenamentele în superset.  

Acest tip de antrenament durează maxim 30-40 minute, iar exercițiile pe care le conține reușesc să stimuleze suficient mușchii pentru creșterea lor și eliminarea surplusului de grăsime și apă. Condiția este să fiți atente în permanență la alimentație și odihnă!

Despre antrenamentul în superset pentru grupe musculare antagoniste (opuse)

Supersetul constă în executarea a două exerciții pentru grupe musculare antagoniste (ex.: pectorali-dorsali). Astfel, o grupă musculară se odihnește, în timp ce cealaltă depune tot efortul.

Exemple de grupe musculare antagoniste:

  • Pieptul este opus spatelui;

  • Bicepsul este opus tricepsului;

  • Cvadricepșii sunt opuși bicepsilor femurali;

Supersetul presupune și scurtarea pauzelor între seturile de exerciții. Atunci când nu te odihnești între exercitii, economisești timp. Un alt aspect important, este creșterea rapidă a intensității. Totuși, scurtarea pauzelor dintre seturi este solicitantă, mai ales dacă te-ai obișnuit cu pauze mai lungi. Așa că, după fiecare astfel de antrenament, vei avea nevoie de mai multă odihnă, de hidratare corespunzătoare, și de un aport optim de vitamine și minerale.

Nico, trainer în echipa Protein House, vă propune următorul antrenament pentru pectorali și dorsali pentru femei, în superset:

  1. Ramat la aparat din așezat + Împins pe plan înclinat la aparat - 4 seturi X 10-12 repetări;

  2. Tracțiuni cu priză largă la helcometru + Împins pe plan înclinat cu gantere - 4 seturi X 10-12 repetări;

  3. Tracțiuni cu priză apropiată la helcometru + Fluturări cu gantere pe plan înclinat - 4 seturi X 12 repetări;

Antrenament pentru lombari și abdomen pentru femei, în superset:

  1. Îndreptări cu bara + Ridicări de picioare din culcat dorsal - 4 seturi X 10-15 repetări;

Pentru o femeie ocupată nu este ușor să găsească timp pentru antrenamente la sala de sport, dar cu siguranță nu este imposibil. Pentru cele mai bune rezultate, urmați alternativa inteligentă de antrenament propusă de noi, combinată cu o nutriție echilibrată și suplimente nutritive de calitate.

Totodată, pentru refacere musculară mai rapidă, tonus muscular sau înlocuirea mesei de seară, consumă proteine de calitate din zer concentrat, albuș de ouă, cazeină, soia sau alte surse vegetale.   

Echipa Protein House vă dorește spor la antrenamente eficiente!